Cine sunt eu...Despre mine și de ce IUBIREA SPERANȚA VIAȚA
Mă apropii de cea mai frumoasă vârstă ,40 de ani,născută în București de părinți moldoveni,crescută în a doua capitală a Țării Românești , actualmente locuiesc în Spania de 13 ani.
Mereu ma fascinat să știu de toate,un pic și chiar și despre noua tehnologie.
Pentru asta, am pierdut ore, zile, nopți întregi, am sacrificat alte activități, mi-am anulat contemplările răsăritului, amurgului, boltei cerești!
Am renunțat la emisiunile mele preferate, la TV.,și totuși încă îmi aduc aminte și acum când am scris pentru prima oară,un articol, era vorba despre o rețetă de post http://www.crestinortodox.ro/retete-post/naut-spanac- ,în 20 martie 2011...
Exact așa am învățat sau mai bine zis, școala vieții ma învățat să mă descurc singură, chiar de copilă și școala nefericirii este cea mai bună școală.
Până să ajung să mă cunosc pe mine însumi,și nu cum m-au obligat a fi, au trecut ani,ani lungi și sentimente contradictorii și da,nu pot spune că sunt un om simplu sau ușor de înțeles.
Nu îmi plac oamenii care își rezolvă problemele într-o manieră agresivă. Nu îmi place să fiu tratată ca pe un obiect. Urăsc să mi se impună lucruri sau să aflu lucruri neadevărate despre mine.
Oamenii ce sunt aroganți,ce se cred superiori ,oamenii ce m-au dezamăgit, trădat ,nedreptățit, umilit și jignit ,sau m-au rănit ,consider că nu merită să te răzbuni pe ei,razbunarea -i arma prostului...
Sunt o fire sociabilă ,veselă,fidelă,romantică, impulsivă dar și foarte timidă, contradictorie, complicată ,dar în același timp responsabilă de faptele mele,recunoscătoare și smerită îmi recunosc mereu greșelile şi nu ezit să îmi cer prima scuze... apreciez enorm oamenii ,chiar pe viață aș îndrăzni a spune, celor ce m-au ajutat sau doar încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece cu calitățile și defectele mele .
Iubesc viața și din credință îmi i-au speranța.
Îmi place să mă simt bine, să fac ce-mi place, să am în preajmă oameni alături de care mă pot dezvolta,îmi place să dansez chiar dacă nu dansez bine, îmi place muzica ,dar nu știu a cânta , găsesc frumosul până și în gunoi ,și niciodată absolut niciodată o vorbă ,o faptă sau o persoană nu o întorc pe toate părțile să-i găsesc murdăria...
Școala vieții nu mi-a fost deloc ușoară , dar sunt ferm convinsă că DUMNEZEU ne dă atât cât putem duce...
Nu trebuie să te înveţe altul cum să fii fericit... Fericirea Ta... este în mâinile tale
Nu trebuie să te înveţe altul cum să fii fericit... Fericirea Ta... este în mâinile tale
Iubirea : floarea vieții ce înflorește neașteptata
Viaţa : o călătorie pentru care nu am hartă
Speranța : credința ce te tine de mana în întuneric.
PAGINA ANTERIOARĂ PAGINA DE PORNIRE
Viaţa : o călătorie pentru care nu am hartă
Speranța : credința ce te tine de mana în întuneric.
PAGINA ANTERIOARĂ PAGINA DE PORNIRE
Sper să vă placă ceea ce găsiți pe acest blog şi să mai treceți pe aici.
VA PUP ȘI VĂ IMBRĂȚISEZ CU DRAG Mihaela Caraiman
Comentarii
Trimiteți un comentariu