Această sărbătoare reprezintă ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, având în vedere că anul bisericesc se încheie întotdeauna pe 31 august.
În această zi se ține post aspru.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre marile sărbători creștine. Se ține pe 29 august și este o sărbătoare foarte importantă pentru toți creștinii. Pe lângă încărcătura religioasă, are o mulţime de simboluri în folclorul tradițional.
Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai iubiți sfinți. El a propovăduit credința creștină încă de dinaintea Mântuitorului.
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la Însuşi Iisus Hristos mărturia că era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie si cel dintâi între profeţi.
Cine a fost Ioan Botezătorul?
Ioan Botezătorul boteza mulţimile cu apă, pentru spălarea păcatelor. Și le pregătea pentru întâlnirea cu Iisus. Curăţenia lui sufletească era atât de mare, că a fost considerat vrednic să asiste la descoperirea Sfintei Treimi.
Pentru că Sfântul Ioan îi mustra pe cei ce trăiau în păcat, a ajuns să-l ocărască şi pe Irod Antipa, tetrarhul Galileii. Acesta s-a căsătorit, împotriva legii, cu soţia fratelui său. Și au avut o fată, Salomeea. La aniversarea zilei de naştere a regelui, acesta a dat un mare ospăţ. Toţi s-au dedat “îmbuibării şi beţiei”. Salomeea a dansat cu voluptate în faţa mesenilor, sub privirile desfrânate ale tatălui său. El a jurat să-i dea recompensă orice pentru spectacolul oferit. La sfatul mamei sale, tânăra a cerut să-i fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Fireşte că porunca i-a fost îndeplinită. De atunci, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare tristă, dar şi plină de bucurie totodată. Căci e prilej de veselie faptul că a existat un om pe lume care a stat împotriva fărădelegii, chiar cu riscul de a muri.
Sfântul Ioan Botezătorul este singurul Sfânt căruia Biserica i-a închinat o zi specială de post.
Comentarii
Trimiteți un comentariu