DRUM BUN SPRE CER!




DRUM BUN SPRE CER!
O VESTE TRISTĂ DIN ITALIA, CIRCULĂ PE REȚELE SOCIALE ȘI ACESTE VERSURI FOARTE EMOȚIONATE, UN PREOT ROMÂN S-A STINS  AZI 02/02/2018 LA NUMAI 38 DE ANI!
Cu toții suntem foarte triști
Că unul dintre noi s-a dus.
Atât de repede uităm
Că locul nostru este Sus..
De-ar fi plecat prin alte țări,
Noi ne-am fi întristat la fel?..
Eu cred că mulți ar fi gândit:
"Atunci.. mă bucur pentru el!"..
Eu știu că Domnul l-a luat
Să-l ducă-'n loc cu bucurii,
Căci altfel nu ar fi lăsat
O văduvă cu doi copii..
Ne speriem că Dumnezeu
Încet-încet ne ia pe rând,
Dar nu-i nimic de speriat,
E simplu: Raiul e flămând!
Primește-l, Doamne, și pe el
Acolo sus, la Tine-'n Rai,
Căci Tu ziceai la ucenici
Că-'n ceruri multe locuri ai!
Și întărește-i pe ai săi,
Pe cei rămași pe-acest pământ,
Turnând în inimile lor
Din apa Duhului Cel Sfânt..
Te duci la ceruri, frate bun,
Ți-ajunge cât ai suferit..
Te duci la îngeri și la sfinți,
În viața fără de sfârșit,
Te duci la Dumnezeul tău
Pe Care L-ai slujit cu drag,
Te duci la Maica lui Hristos,
O văd cum te așteaptă-'n prag..
Acum plecând, tu lași copii
Și văduvă cu-amar plângând..
Să-ți amintești în Rai, te rog,
Să vii la ei din când în când!
Să vii în razele fierbinți
Când se revarsă spre pământ,
Să vii în roua de pe flori,
Să vii în foșnetul de vânt..
Eu sunt departe și nu pot
Salut final să îți ofer,
Dar de aici, de unde sunt,
Eu îți urez: "DRUM BUN SPRE CER"!
Preot Sorin Croitoru


O veste tristă vine din Italia acolo unde un preot român s-a stins la vârsta de doar 38 de ani, a anunțat publicația de limba română, italiadiaspora.it, publicație condusă de inimosul jurnalist român Petre Cojocaru.

Radu Călin Marcel de la parohia ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Enna, Sicilia a plecat în lumea celor drepți în această dimineață, după ce a dus o luptă necruțătoare cu o boală gravă. Preotul român a lăsat în urma sa doi copii, un băiețel de 8 ani și o fată de 13 ani.

Conform publicației mai sus citate , preotul a slujit până în 2013 la Ostrovul Corbului, în Hinova, Mehedinți și de la 1 noiembrie 2013 a devenit  preot paroh la parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Enna, Sicilia.

Părintele Radu Călin s-a implicat extrem de activ în viața comunității românilor din Enna și împrejurimi. Din păcate s-a stins cu câteva zile înainte ca el și soția sa, Călin Ionela,  să celebreze 15 ani de la căsătorie.



SHARE FACEBOOK