Învață să oferi mai mult decât primești
Cu cât înaintezi în vârstă, viaţa îţi serveşte lecţii,uneori mai puţin subtile şi, deseori,chiar mai puţin plăcute.
Înveţi că în viaţa asta te poţi baza întotdeauna pe Dumnezeu.
Uneori pe tine.
De prea puţine ori pe alţii.
Înveţi că „Te iubesc” e de tinichea când e prea uşor spus, dar este de nepreţuit când e şoptit după ani.
Înveţi că oamenii care vorbesc mult fac puţin, şi că nu întotdeauna cuvintele lor au substanţă.
Înveţi că dorul de părinţi e nestins, dacă ai fost binecuvântat cu părinţi buni, care se roagă pentru tine şi care ţi-au oferit o copilărie cu vată pe băţ şi dulceaţă de caise, nu cu vânătăi.
Înveți că viaţa îţi arată că eşti mai fericit/ă când ţii de mână un copil, pe o alee din parc, sau în curtea casei tale închiriate decât cheile unei super mașini de lux sau apartament dintr-un cartier elegant..
Înveţi că fericirea și gânguritul unui copil este cea mai dulce melodie.
Înveţi că bogaţii au mai multe probleme decât săracii, că oamenii care râd tare şi zgomotos fac asta doar ca să mascheze nişte suflete care plâng, înveţi că văzul, auzul, mirosul, respiratul şi tot ceea ce ni se pare banal sunt de fapt cadouri minunate pentru care trebuie să mulţumim zilnic.
Înveţi că iubirea adevărată nu se măsoară în partidele de sex nebun, ci în serile când adormi zâmbind în braţele celuilalt, istovit după o zi muncă sau de ce nu chiar de rahat.
Înveţi că dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, asta nu însemnă că nu te iubeşte.
Înveţi că depresia se tratează cu spovedanie şi „Tatăl Nostru”, nu cu Xanax şi psiholog............
Înveți că și îți spun sincer că nu toți te vor plăcea. Oricât de simpatic/ă ești. Oricât de treabă ești. Oricât de sincer/ă ești.
Asta e de bine. E de bine că ai oameni care nu te plac. Înseamnă că faci ceva cum trebuie și anumite persoane sunt deranjate pentru că ție îți iese treaba mai bine.
Cu cât accepți mai devreme faptul că nu toți te vor plăcea îți va fi mai bine.
Înveți că totul depinde de tine, chiar dacă nu pare. Dacă stai pe loc așteptând ca totul să vină la tine, probabil nu vei face nimic.
Dacă vei face tu tot posibilul să reușești, probabil vei reuși.
Învață și ascultă oamenii mai mult decât le vorbești, ajută-i când au nevoie, chiar dacă nu te pot răsplăti atunci, ei îți vor întoarce la un moment dat înzecit.
Nu toți trebuie să îți ofere ceva înapoi. Nu este o regulă de reciprocitate.
Învață să oferi mai mult decât primești. Te vei simți la un moment dat compleșit.Rezistă!
Va merita cu adevărat.
"Fii bun – adu-ţi aminte că toţi cei pe care îi întâlneşti duc o luptă, toţi sunt singuri. (Marion Parker)
Iubirea se extinde doar atunci când o dăruim. Mintea temătoare crede că vom pierde iubire dacă oferim prea multă – dar noi nu putem iubi niciodată prea mult. Iubirea adevărată nu face decât să se multiplice şi să se întoarcă la noi, să ne binecuvânteze de nenumărate ori."
SHARE FACEBOOK