UN SEMNAL DE ALARMĂ ȚIE, DA, ȚIE CELUI/CEA CE MĂ PRIVEȘTI ȘI NU ȘTI DACĂ SĂ MĂ CITEȘTI...
Nu există o rețetă pentru asta,dar cu siguranță cei puternici pot schimba ceva ...INDIFERENȚA DOARE...îngrozitor de tare, și ești chiar în pericol de mutilare sufletească pe viață, nu numai că doare, dar naște monștrii, dacă o lași ...
Dragostea, atenția,educația și prezența părinților contează în viața copilului? Bineînțeles mă refer atât în familia tradițională cât și în familiile monoparentale,și chiar familiile celor ce și-au refăcut viața...
Nu de mult timp într-un grup social feminin , am avut parte de o experiența foarte interesantă , la întrebarea administratoarei: AȚI IUBI COPILUL LUI? Aceeași întrebare ar putea fi folosită și invers, într-un grup social masculin...aș fi fost curioasă de răspunsuri..
Sincer oricum mi-a provocat o grămadă de sentimente acele răspunsuri și mi-a răscolit sufletul,trecutul,prezența ..de neputințe , impotență , frustrare...și mi-am dat seama că trăim într-o lume așa zis modernă și civilizată...dar mutilați la suflet ...mulți suntem indiferenți la sentimentele copiilor și ne interesează doar persoana noastră...
Cum putem fi unii atât de monstruos de urâți, aș îndrăzni a spune sufletește?
Ce vină are un suflet de copil?
Sau de ce ar trebui un copil să crească într-o indiferență totală , v-ați oprit 5 minute să vedeți cât doare? Doare și mă repet , uitați-vă la trecutul unor copii ce au crescut cu indiferență părinților...
Îmi vine câteodată , când aud de lupta din tribunale dintre părinți pe custodie completă, fără drept de vizită, a unuia dintre părinți , pentru o pensie alimentară mai mare, altul pentru custodia la amândoi să nu plătească pensie, să urlu la ei atât de tare până se trezesc ....bă în p..a mea mai opriți-vă și dedicați-vă să creșteți oameni nu monștri...
Ai divorțat tu ,adult fiind de alt adult , nu de copilul tău , copilul vostru nu se numește pensie alimentară, copilul ăla are suflet care tu ca părinte îl mutilezi ,cu indiferența ta asupra sentimentelor și viitorului lui ...
Copilul ăla are nevoie doar de dragoste..de prezența ta, nu de banii tăi...văzând în jurul lui dragoste, răbdare, înțelegere , jocuri, copilul ăla nu se crește doar cu bani ci cu dragoste crești,armonios, frumos atât în interior cât și exterior, cu dragoste și răbdare, zâmbești vieții și îți va fi mult mai mult folositor în viață , ca indiferența care tu o continui să o arăți poate ani de zile la rând...îi mutilezi sufletul inocent
Voi părinților ,adulților și chiar și neamuri, opriti-vă să mai spălați creierul vostru,al celor de lângă voi,neamuri , prieteni și al copiilor cu vorbe, fapte, gânduri și acțiuni împotriva celuilalt
-că tac-su/maică-sa nu dă, că nu face, că nu îl interesează
-că ,taică-su/maică-sa e curvar/ă, că e jegos/oasă, că e nebun/ă
-că e copilului ei/lui cum să îl ajut eu ,la lecții ,activități...
-că copilul e al tău,nu al meu, și mi-a mâncat ultimul iaurt ce era al meu
-eu nu i cumpăr haine din banii mei , e copilul lui/ei , banii mei sunt pentru mine
-că nenorocitul/nenorocita ală/aia ce, se crede tată/mamă cu drepturi asupra copilului meu,
....și lista ar putea continua la nesfârșit
Cum crezi că se simte copilul ală,indiferent dacă e fată sau băiat, când același persoane care ar trebui ați creste aripile până la cer ți le taie cu nepăsare?
Cum e sentimentu' ala de fericire falsă doar pentru a lăsa o impresie bună celor din jur?
Cum rămâne cu zâmbetul lor trist?
Ai avea curajul vreodată să îi asculți părerea copilului tău/lui/ei sinceră, fără să îl șantajezi emoțional?
Ei habar nu au ce înseamnă să țină cu unul sau cu altul, noi copiii chiar avem un suflet atât de mare încât putem iubi doi oameni de-odată .
Ei vă iubesc pe amândoi la fel și pentru războiul dintre voi chiar sunt mult prea mici să îl înțeleagă, iar indiferența voastră îi doare ,INDIFERENȚA DOARE ȘI NAȘTE MONȘTRII...
Chiar dacă vrem noi să recunoaștem sau nu ...
Cu timpul îți dai seama că fiecare experiența trăită alături de fiecare ființă nu se va mai repeta niciodată...
Câteodată îmi vine să urlu și să strig în gura mare să se audă peste mări și țari poate dintre milioanele de oameni care azi duc o luptă oarbă și nebună, aș îndrăzni a zice, măcar mi ar auzi urletul 1% și ar valora binecuvântările lui Dumnezeu.
Degeaba ne binecuvintează Dumnezeu, dacă nouă: << Ne place sau nu, noi singuri ne croim viața. Născându-ne pe lumea aceasta, cedăm ușor iluziilor, simțirilor, credem în ceea ce vedem. Ignorăm cât de surzi și orbi suntem. Atunci ne asaltă frica, și uităm că suntem divini, că am putea schimba cursul rău al întâmplărilor.>> <
ȘI:<< Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora și mă cred un hoț al lumini>> <
Şi de aș avea darul prorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
Dragostea îndelung rabdă;
dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuiește,
nu se laudă, nu se trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.
Sfântul Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, cap. 13, 1-8)
Între timp, din război în război, copiii vor crește,și vor trece ani poate, au învățat să scrie și să citească și tare ar fi vrut să îți arate ce pricepuți sunt la asta, dar nu ne pot comunica ceea ce simt,ceea ce știu, ce valori au pentru că crescut niște monștri cu indiferența noastră egoistă!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu