CEL MAI GREU PE LUME ....😣
Se poate distribui . Poate mâine cel ce va citi va cumpăra o pâine unui bătrân căruia NIMENI nu ii cere scuze
De la serviciu spre casa îmi fac cumpărăturile. Intru în Marker să îmi iau lapte și ce o mai fi ( la mine ,,ce o mai fi " se face , la final, o sacoșă sau două).
Pun în coș , ajung la casă, plătesc și dau să plec dar îmi amintesc că nu am ,, ronțăieli" adică biscuiți, covrigei , etc.
Mă întorc arunc și de acestea în coș și mă așez (din nou) la casă.
În spatele meu o doamnă în vârsta cu doua pungi de zahar în mâini. Strângea pungile la piept. Două sacoșe de cârpă,goale, atârnau pe lângă șoldul ei. Când ajung la casă doamna întreabă casieriță : ,, Ăsta e zaharul la 2 lei?"
Doamna de la casă răspunde afirmativ.
Privesc părul alb , ochii triști, mâinile muncite ce tremurau și strângeau, strângeau nenorocitele alea de pungi cu zahăr ca pe o comoară.
Mă întreb , într-o secundă, câtă economie face la 2 pungi .. 60 bani, poate 1 leu?! Doamne, pentru ea bănuții ăia înseamnă enorm! Așează cu grija pungile pe bandă și începe să își caute banii , când într-o sacoșă când în cealaltă. Ii găsește. Nu știu câți bani avea dar era tot ce avea . Am simțit că mă sufoc. Brusc , tot aerul era insuficient. Casierița scana ,, ronțăielile" și ii zic :
-Plătesc și zaharul doamnei. Vorbesc serios!
Mă privește 5 secunde buimacă.
-Vă rog , îl plătesc eu ! repet privind-o în ochi.
Doamna cu părul alb nu înțelegea ce se întâmplă.
Casierița îi explica ca i-am plătit eu zahărul.
Începe sa plângă și nu știa cum să îmi mulțumească. A insistat sa îi spun numele mic. I l -am spus după ce mi-a promis ca nu mai plânge.
Am plecat și am început eu sa plâng. Îmi pare rău că nu am luat-o de mână și să ii cumpăr mai multe , dar un minut dacă mai stăteam mă vedea plângând și asta nu îmi doream (abia o liniștisem).
În alte țări pensionarii își permit să facă croaziere , își permit excursii în locuri însorite, își permit sa locuiască în azile unde au condiții excepționale și personal care îi îngrijește 24h/24h, iar la noi ...la noi nu își permit două pungi cu zahăr. Două pungi cu zahar!!!! Doamneee!
Să muncești o viață și să fii condamnat la o bătrânețe în care fiecare 10 bani este ,, o comoara".?!
DOMNILOR GUVERNANȚI ACEȘTI BĂTRÂNI SĂRACI ȘI NEPUTINCIOȘI SUNT CA ȘI PĂRINȚII VOȘTRI.
ȘTIȚI CE ESTE CEL MAI GREU PE LUME ?
ȘTIȚI?!
VĂ ZIC EU : BLESTEMUL DE PĂRINTE!
NICI ÎN GAURĂ DE ȘARPE NU O SĂ SCĂPAȚI DE EL !
P.S. nu am scris ca să vă zic ce fapta grozavă am făcut eu . Nu am făcut nimic . Este a nu știu câta oara când un om în vârsta îmi rupe inima ( și l am ajutat ) dar acum nu am mai putut sa tac. Judecați-mă , dacă așa considerați, dar asta simt !
Multumesc prieteni ! 😣🤗
SURSA : Internet
SHARE FACEBOOK
Se poate distribui . Poate mâine cel ce va citi va cumpăra o pâine unui bătrân căruia NIMENI nu ii cere scuze
De la serviciu spre casa îmi fac cumpărăturile. Intru în Marker să îmi iau lapte și ce o mai fi ( la mine ,,ce o mai fi " se face , la final, o sacoșă sau două).
Pun în coș , ajung la casă, plătesc și dau să plec dar îmi amintesc că nu am ,, ronțăieli" adică biscuiți, covrigei , etc.
Mă întorc arunc și de acestea în coș și mă așez (din nou) la casă.
În spatele meu o doamnă în vârsta cu doua pungi de zahar în mâini. Strângea pungile la piept. Două sacoșe de cârpă,goale, atârnau pe lângă șoldul ei. Când ajung la casă doamna întreabă casieriță : ,, Ăsta e zaharul la 2 lei?"
Doamna de la casă răspunde afirmativ.
Privesc părul alb , ochii triști, mâinile muncite ce tremurau și strângeau, strângeau nenorocitele alea de pungi cu zahăr ca pe o comoară.
Mă întreb , într-o secundă, câtă economie face la 2 pungi .. 60 bani, poate 1 leu?! Doamne, pentru ea bănuții ăia înseamnă enorm! Așează cu grija pungile pe bandă și începe să își caute banii , când într-o sacoșă când în cealaltă. Ii găsește. Nu știu câți bani avea dar era tot ce avea . Am simțit că mă sufoc. Brusc , tot aerul era insuficient. Casierița scana ,, ronțăielile" și ii zic :
-Plătesc și zaharul doamnei. Vorbesc serios!
Mă privește 5 secunde buimacă.
-Vă rog , îl plătesc eu ! repet privind-o în ochi.
Doamna cu părul alb nu înțelegea ce se întâmplă.
Casierița îi explica ca i-am plătit eu zahărul.
Începe sa plângă și nu știa cum să îmi mulțumească. A insistat sa îi spun numele mic. I l -am spus după ce mi-a promis ca nu mai plânge.
Am plecat și am început eu sa plâng. Îmi pare rău că nu am luat-o de mână și să ii cumpăr mai multe , dar un minut dacă mai stăteam mă vedea plângând și asta nu îmi doream (abia o liniștisem).
În alte țări pensionarii își permit să facă croaziere , își permit excursii în locuri însorite, își permit sa locuiască în azile unde au condiții excepționale și personal care îi îngrijește 24h/24h, iar la noi ...la noi nu își permit două pungi cu zahăr. Două pungi cu zahar!!!! Doamneee!
Să muncești o viață și să fii condamnat la o bătrânețe în care fiecare 10 bani este ,, o comoara".?!
DOMNILOR GUVERNANȚI ACEȘTI BĂTRÂNI SĂRACI ȘI NEPUTINCIOȘI SUNT CA ȘI PĂRINȚII VOȘTRI.
ȘTIȚI CE ESTE CEL MAI GREU PE LUME ?
ȘTIȚI?!
VĂ ZIC EU : BLESTEMUL DE PĂRINTE!
NICI ÎN GAURĂ DE ȘARPE NU O SĂ SCĂPAȚI DE EL !
P.S. nu am scris ca să vă zic ce fapta grozavă am făcut eu . Nu am făcut nimic . Este a nu știu câta oara când un om în vârsta îmi rupe inima ( și l am ajutat ) dar acum nu am mai putut sa tac. Judecați-mă , dacă așa considerați, dar asta simt !
Multumesc prieteni ! 😣🤗
SURSA : Internet
SHARE FACEBOOK
Comentarii
Trimiteți un comentariu